În cameră miroase-a portocală. Tocmai m-am instalat în camera de cabană și aduce aminte de casa bunicii. Dacă întorc capul și-mi arunc un ochi pe fereastră, pot zări codrii de brazi. Nu mai sunt împodobiți pe rămurele de zăpadă precum cei de pe traseu, dar tot mă încântă să-i privesc. 

Lângă mine am cartea lui Jung pe care o studiez momentan, dar acum mi-am alocat câteva momente să documentez ascensiunea mea de până acum. După cinci ore și jumătate, iată-mă ajuns. La ora 9  am urcat din Sinaia pe bandă roșie, cota 1400, apoi 2000, Vârful cu Dor, apoi am ieșit în gol alpin, iar traseul forestier (genial) m-a lăsat fără cuvinte ca de fiecare dată când mă aventurez pe aceste meleaguri. 

La un moment dat, bătea vântul foarte intens, dar un echipament adecvat face față de cele mai multe ori. Cu Mozart în urechi, cu ochelarii de schi pe ochi, cu cagula pe față, parcă pluteam de bucurie, în ciuda hăului care risca să te ia pe sus. Pe parcursul traseului, după ce am atins firul izvorului cu dor, soarele încerca să zâmbească doar că nu-i prea ieșea, grație plafonului de nori altostratus ce mă amenințau cu venirea frontului rece.

Arahidele, miam, mai ales pe traseu, istovit după o urcare ce-ți stimulează intens articulațiile și mușchii, sunt mană cerească. Vreau să cred că compensează aportul de calorii consumat în timpul ascensiunii. Mâinile înghețate nu m-au oprit să le decojesc și deci să mă înfrupt din ele. În sfârșit.

Coborârea de pe traseul forestier până la cabana  Padina, după cum am mai spus, ca de fiecare dată, te lasă fără grai. Aproape că timpul se oprește… Sau poate mi-a fost lene să mă uit la ceas :)) Cred că am să mai desfac încă o portocală în timp ce am să mă bucur de brazii mei de la fereastră 😀

Nu mică mi-a fost mirarea când pe traseu aud o haită de…oameni! Vreo șase-șapte bărbați din grupul de peste 40 de persoane făceau plajă într-un gol alpin :))

Era bine că erau ei în fața mea, întrucât au săpat în zăpadă, iar eu doar mergeam pe ale lor urme. Până la cabană în schimb, acum eu aveam să fiu cel care spărgea poteca. Liderul lor, când m-a zărit ˝bălăurind˝ de unul singur în urma lor, m-a întrebat:
– Ce faci? Tot la Maratonul Cabanelor? =))))))
-Acum testez traseul pentru următoarea drumeție, i-am replicat. După un schimb lejer de vorbe, a rămas că o să cântăm împreună la cabană de seară. Zis și făcut.

După o repriză de cântece de munte la chitară, a urmat o altă repriză de…bancuri. Am râs cu lacrimi. Toți. Cei de la Oxigen sunt tare faini 🙂 Vă salut băieți (și fete) dacă citiți aceste rânduri.

Următoarea zi aveam să pornesc singur la drum, ei având un traseu diferit de al meu. Dar nu înainte de a face acest selfie 😀

Am pornit așadar pe traseul marcat cu cruce roșie până în Șaua Strunga și refugiul Strunga. Tot traseul este în gol alpin, numa’ bine că soarele mi-a încălzit fața și nu numai.

Odată ajuns în șaua Strunga, am rămas tăcut mâlc și cu privirea ațintită înainte. Nu-mi venea să cred ce-mi văd ochiii. Creasta Pietrei Craiului, dar nu așa, ci CLAR! Adică fără nori, poate parcă puteai vedea rădăcinile acestor munți, nu alta. Ca să-ți faci o idee, am și filmat un pic (în caz că textul nu este suficient) 😛

https://www.facebook.com/pg/indrumetie/videos/?ref=page_internal

Iarnă fiind, ziua scurtă, nu aveam prea mult timp la dispoziție, așa că am luat-o la pas repejor. M-am întors pe același traseu (era pentru prima dată când mă aventuram pe el) și a durat mai puțin ca la urcuș. 

Următoarea mea destinație avea să fie lacul Bolboci, iar apoi pe cruce galbenă să cobor în Sinaia. Pe hartă traseul durează întotdeauna mai puțin. :))

Înainte de întâmpinarea lacului Bolboci este o peșteră. O gaură în munte. La intrarea acesteia era o mașină. Văzându-mă singur, aceștia m-au claxonat, că nu-i auzisem inițial din cauza căștilor din urechi:
– Unde mergi? Nu mergi cu noi în Bușteni? Mai avem un loc liber și ajungem imadiat. Ești singur?
– Da, sunt singur. Sună tentant… O clipă să mă gândesc. Era târziu, dar nu atât de târziu cât să fiu nevoit să apelez la mașină.
– Unde zici că mergi?
– În Sinaia, zic. O să cobor în Sinaia.
– Pe jos îți ia cel puțin vreo 5 ore până în Sinaia, îmi spune omul binevoitor.
– Da, știu! Vă mulțumesc frumos pentru invitație, dar am să o iau la pas. Nu vreau să ratez toată distracția 🙂
– No, bine… cum vrei, eu doar ți-am zis. Doamne ferește… s-a auzit în urma mea.

Cu zâmbetul pe buze că nu mi-am trădat deciziile, îmi deschid o portocală în timp ce admir nenumărații brazi frumoși și verzi. Mai mult, începea să și ningă, împodobindu-le rămurelele. Ce putea fi mai frumos !?

Lacul Bolboci, înghețat fiind, un strat de zăpadă pufos și alb l-a învelit. A durat ceva până să ocolesc tot lacul. Într-un final, ajung și la cabana Bolboci.

O ciorbiță de vită și o poiana cu alune au reprezentat combustibilul pentru ceea ce avea să urmeze.

Nu am zăbovit prea mult, întrucât aveam treabă. Mă ˝îmbarchez˝ pe traseu, clipă în care doi mari câini mă latră, alergând spre mine. Călit fiind, am rămas calm și poate asta i-a făcut să se liniștească apropiindu-se de mine. Ba le-am întins și mâna. Au adulmecat-o și au plecat liniștiți. Au avut noroc :))

La ora 17 se înserează. Era 15. Indicatorul traseului îmi arată, chipurile, că ar fi cam 3 ore până la vârful cu dor, nicidecum până în Sinaia! Asta ar însemna că la ora 18 eu abia aveam să intru pe traseul spre coborâre… Aoleu, îmi spun!

Deși aveam frontală, nu am vrut să mă prindă bezna prin sălbaticele păduri ale Bucegilor. Mai ales că nici pe traseul ăsta (cruce galbenă) nu mai fusesem înainte. Traversez barajul lacului Bolboci și ajung la intrarea în pădure. Aici am intrat ușor într-o neliniște. Cu fluierul în gură, mergeam pe urmele proaspete în zăpadă. Marcajul se rărește din ce în ce. Noroc că sunt urme proaspete. Fluier din rărunchi să-l anunț pe domnul urs că vin, să nu dau nas în nas cu dânsul.

Se zice că de ce ți-e frică de-aia nu scapi. O fi adevărat, cine știe!?

Chiar dacă e iarnă și ar trebui să hiberneze, eu tot sunt neliniștit și fluier din ce în ce mai des(perat) și cu pasul din ce în ce mai grăbit când deodată… înaintea mea, ce crezi?

Va urma…

P.S.: Dacă dorești continuarea aventurii mele prin munți de unul singur, lasă-mi un comentariu mai jos, să știu că citești asta, sau pot păstra povestea pentru mine la fel de mulțumit 🙂

ABONEAZĂ-TE LA DRUMEȚII !
Acum primești și Ghidul de Supraviețuire din care vei învăța cum să te adaptezi în natură cu resurse limitate, ce faci dacă vine ursu' și mai multe învățăminte 🙂
Fii la curent cu toate drumețiile mele 🙂
3 zile de hoinărit prin munți -jurnal-
Dacă vrei să îți inviți și prietenii la munte, da-i un share 🙂
Share on Facebook23Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

14 gânduri despre „3 zile de hoinărit prin munți -jurnal-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *