Mă alfu îbtr-o expediție de 3 zile, singur. În prima zi am urcat din Sinaia (bandă roșie) până la cabana Padina. A doua zi, am urcat până în șaua Strunga și traversând lacul Bolboci, mă aflu pe traseul cu cruce galbenă, traseu pe care n-am mai fost înainte și în curând se înserează. Dar toată povestea o găsești aici.

Se spune că ursul are mirosul foarte fin, aleargă repede, mai repede decât omul, dar are privirea slabă. Acum, dacă ar fi un grup mai mare și au norocul să dea peste domnul urs, o soluție ar fi nu se intre în panică (întrucât dacă o iei la goană, devii pradă), eventual să se adune toți într-o grămadă mare astfel încât grupul să pară mai mare în ochiii ursului, iar eventual acesta să se simtă în inferioritate numerică și să plece.

Dacă ne întâlnim cu ursul în pădure, să nu intrăm în panică deci, șă ne păstrăm calmul pentru că de cele mai multe ori, în situații limită, panica, frica din mintea noastră este cea care ucide și nu pericolul în sine.

̋În 95% din cazuri, frica este doar în mintea noastră. ̋

Așadar, ursul nu este un animal prădător, nu atacă omul decât în următoarele situații:
– dacă este în perioada de împerechere;
– dacă este ursoaica cu puii și se simte amenințată;
– dacă dai buzna peste el.

Măsuri:

  • ursul are vederea slabă, așadar, dacă îl vedem, ne păstrăm starea de spirit, eventual ne ascundem după un copac;
  • ursul aleargă mai repede ca noi, dacă totuși suntem nevoiți să alergăm, alergăm pe curbă de nivel, lăsând ceva în urma noastră, eventual rucsacul sau ceva cu mancare, câștigănd astfel timp prețios care ne poate salva viața;
  • dacă suntem în grup, ne adunăm toți la un loc astfel în ochii ursului părem mai mare decât el;
  • poate cea mai importantă măsură pe care o putem lua pentru a preveni toate cele de mai sus, este să anunțăm ursul că venim. Adică să facem zgomot, fluierăm, țipăm, astfel ursul ne aude și are bunul simț de a fugi de noi, dacă îl anunțăm 🙂

˝Uneori mănânci ursul, alteori te mănâncă el pe tine.˝

Cu aceste cunoștințe în minte, merg înainte cu pas din ce în ce mai grăbit când deodată, printre copaci, undeva în depărtare, dar suficient de aproape cât să încapă în raza mea vizuală, ba mai mult, se pare că fluierăturile mi-au fost și receptate de cineva, îi zăresc pe cei care au făcut urmele potecii:
– Salut, tu fluierai? mă întreabă mica gașcă formată din 4 persoane.
– Ziua bună, da, am zis să-l anunț pe domnul urs că vin, le răspund și după încă un scurt dialog de politețe și de verificare dacă totul este în regulă, mergem fiecare pe drumurile noastre.

M-am mai liniștit un pic, întrucât urmele lor erau până la ieșirea din sălbatica pădure și de unde traseul  începea  să fie marcat mai des. Ies în gol alpin, dar tot mai am ceva de mers până să intru pe traseul cunoscut de mine și nici soarele nu prea mai voia să mă însoțească.

Regula nr 1 când ești într-o situație asemănătoare sau când chiar te rătăcești (din pățaniile mele când am mers pe nemarcat și m-am rătăcit, ba mai mult, am fost și atacat de câini, dar am să vă povestesc într-un articol viitor sau chiar la o gură de vorbă într-o viitoare drumeție) să nu te oprești din mers. Mai ales dacă ești singur(ă).

Ți-ai sclintit piciorul? Nu te oprești din mers. 
Ți s-a pus cârcel? Nu te oprești din mers.
Ai făcut entorsă? Nu te oprești din mers.
Ai căzut în râpă? Nu te oprești din mers. (glumesc)

Ideea este că cel mai bine este să fii bazat(ă) pe tine indiferent că ești într-un grup mare sau ești prieten cu salvamontul. De la un instructor și din experiența sa, am înțeles că un elicopter ajunge în minim 6 ore. Iar dacă e iarnă și tu îți pui bazele că te va găsi nu știu ce elicopter, păi mai bine nu te opreai 😛

Asta, și odată ce ai harta în mintea ta, și știi cam pe unde trebuie să o iei și în ce direcție, îi dai nene înainte că trebuie să ajungi undeva. Cel puțin asta m-a ajutat pe mine. Oricum tot ar fi trebuit să mergi chiar dacă știai traseul. Dar am deviat un picutz de la subiect.

Așadar, sunt pe cruce galbenă, istovit după atâtea ore de mers și cu rucsacul nu tocmai ușor, îi dau bice.

Traversez o porțiune de zăpadă relativ mai adâncă când într-un final, reușesc să ajung din nou pe bandă roșie, traseul pe care am plecat în prima zi. Încă nu s-a întunecat, dar acum o haită de 7-8 câini de la cabana Valea Dorului, îmi simt prezența. 

Din depărtare presimt că ne vom confrunta, dar nu înainte de a-mi termina mărul început.
Ei se apropie din ce în ce, grăbiți, eu încă mușc din măr.

Sunt și mai aproape de mine, eu mai am o mușcătură șiii…

Imaginează-ți următoarea scenă: Ești în război, iar inamicii se reped cu hotărâre spre tine, dar tu îi aștepți. Se apropie și mai tare, tu îi aștepți. Sunt din ce în ce tot mai aproape, tu ești răbdător, precum un vânător ce-și așteaptă prada. Toată scena se derulează cu slow-motion 🙂 În clipa când s-au apropiat suficient de tare, scoți sulița și inamicul tocmai și-a dat seama că a rămas neacoperit. 

În cazul meu, am scos pioletul din rucsac, cam cum ai scoate sabia din teacă și am intrat în ei… Au fugit. au avut noroc.

Haita s-a spart în două, iar eu mi-am văzut în continuare de drum, deja se întuneca. Mi-am pus frontala și am pornit lejer de-acum spre Sinaia în jos. Ce frumos se vede orașul noaptea, de sus, multe luminițe adunate pâlpâind în depărtare.

De-acum nu mă mai grăbeam niciunde. Era ora 18, iar eu aproape ajunsesem la cota 1400. Conform idicatorului, la ora asta ar fi trebuit încă să fiu pe cruce galbenă 🙂

Până aproape de 1400 văd alte două frontale.
– Hmm, ciudat. Credeam că sunt singurul nebun, îmi spun. Se întorc spre mine, probabil și lor le trecuse același gând prin minte.
– Ohoo, salut, Mihai! 

Sunt surprins, cele 2 frontale erau ale unor prieteni. Ce mică este lumea câteodată.
Merg cu ei cu mașina (de data asta am acceptat să iau mașina) până în Sinaia, de unde am luat trenul spre Brașov. Aveam să înoptez la o prietenă. Mâine mă aștepta Tâmpa – Crucuru Mare – Postăvaru 🙂

P.S.: Dacă ți-a plăcut mica povestioară, lasă-mi un mesaj mai jos să știu dacă a fost relevant pentru tine și despre ce ai vrea să citești data viioare.

ABONEAZĂ-TE LA DRUMEȚII !
Acum primești și Ghidul de Supraviețuire din care vei învăța cum să te adaptezi în natură cu resurse limitate, ce faci dacă vine ursu' și mai multe învățăminte 🙂
Fii la curent cu toate drumețiile mele 🙂
Continuarea poveștii cu ˝peripețiile˝ din sălbăticie
Dacă vrei să îți inviți și prietenii la munte, da-i un share 🙂
Share on Facebook10Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *