ASCENSIUNE ÎN PIATRA MARE

Link către evenimentul de pe Facebook:

https://www.facebook.com/events/375877362774900/

Această drumeție este un circuit. Va avea loc pe 26 februarie (duminică)

Itinerariu: Înâlnirea va avea loc în Gara de Nord, în fața la McDonalds în jurul orei 06:00. Plecăm dis’ de dimineață cu trenul R3001, pleacă la 06:23, cu destinația Timișul de Jos.

De aici vom merge circa 30 min pe lângă șosea până la intrarea pe traseu. După traversarea podului de la Dâmbul Morii, vom merge pe traseul marcat cu bandă galbenă până la Canionul 7 scări.

Dacă este închis, îl vom ocoli (traseu marcat cu punct roșu). Vom merge în continuare pe bandă galbenă până la cabana Piatra Mare. (aprox 3 ore durează urcușul, depinde cum vom merge). Odată ajunși la cabana, vom admira peisajele spectaculoase, Brașovul de la fereastră și alte minunății.

După ce ne-am tras un pic sufletul, ne continuăm ascensiunea până la vârful Piatra Mare (1844 m). Dacă nu sunt nori, de aici vom admira Bucegii, Piatra Craiului, Postăvaru, Ciucaș, Baiului, Neamțului, deci AVEM CE VEDEA, NU STAȚI ACASĂ!

Din golul alpin se schimbă marcajul, până în fârf avem bandă roșie, apoi noi vom schimba pe bandă albastră care ne va conduce în Timișul de Sus.

Vom lua trenul din gara Timișul de Sus (care este un pic ascunsă). Biletele de întoarcere ni le vom procura din tren, întrucât nu se pot lua din gară. Vom fi înapoi in București cel târziu la ora 21.

Mai jos este un video cu reacțiile celor care au mai mers cu mine în drumeție 🙂

Reacții de la Maratonul Cabanelor (partea a II-a) <3

Posted by Mihai Cristea on 14 Decembrie 2016

ECHIPAMENT RECOMANDAT:

– Bocanci (de preferat impermeabili)
– Rucsac
– Rucsac de tură
– Recipient apă
– Lanternă frontală
– Ochelari si protectie solară
– Polar
– Mănuși
– Căciulă
– Pantaloni de drumeție (Să nu vă văd în blugi :)) )
– Jachetă munte
– Pelerină de ploaie
– Parazăpezi

Pentru cei care doresc să mă însoțească pe traseul propus de mine, le pot oferi îndrumare pe traseu.
Nu percep taxă, fiecare vine pe cont propriu, se ocupă de transport, mâncare.

Dacă dorește cineva cartea mea să mă anunțe din timp și i-o pot aduce în excursie.

ATENTIE: Bifarea evenimentului cu Going, nu înseamnă neapărat și participarea oficială. Vă rog să luați legătura cu mine mai întâi.
Pentru orice altă informație, mă puteți contacta cu mesaj pe privat.

Îmi rezerv dreptul de a selecta participanții.

În principiu, data rămâne bătută în cuie, însă îmi rezerv dreptul de a ˝jongla˝ cu ea, dacă condițiile meteo nu se anunță favorabile sau alți factori imprevizibili, cu condiția de a anunța personal fiecare participant despre eventualele modificări.

ABONEAZĂ-TE LA DRUMEȚII !
Acum primești și Ghidul de Supraviețuire din care vei învăța cum să te adaptezi în natură cu resurse limitate, ce faci dacă vine ursu' și mai multe învățăminte 🙂
Fii la curent cu toate drumețiile mele 🙂
Ascensiune în Piatra Mare (1844 m)
Dacă vrei să îți inviți și prietenii la munte, da-i un share 🙂
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

4 gânduri despre „Ascensiune în Piatra Mare (1844 m)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *