Vă invit să gustăm împreună din experiența pitorească a locuitorilor de la poalele Pietrei Craiului. În această călătorie, ne vom aventura până în satul Peștera și ne vom pune în pielea locuitorilor, vom gusta bunătăți din gospodăria omului și ne vom bucura de brândușele din Piatra Craiului, care înfloresc în această perioadă a anului.

Când?

13-14 Aprilie – 2019 (sâmbătă și duminică)

ITINERARIU:

13 Aprilie (sâmbătă)

05:45 ne întâlnim la Hotel Horoscop, metrou Piața Unirii iar la 06:00 se învârte roata spre satul Peștera

Vom face un popas pe drum, apoi pornim spre primul nostru obiectiv turistic: Bran. La fața locului ne hotărâm dacă vizităm castelul sau muzeul satului, sau amândouă 🙂

Următorul nostru obiectiv turistic este Peștera Liliecilor din satul Peștera, sursa denumirii localității pe care o vom vizita, apoi ne cazăm la Casa Folea

Odată ajunși la casa Folea, ne cazăm, luăm prânzul (mâncare bio, din gospodăria omului) apoi ne echipăm pentru traseul special pe care l-am pregătit 🙂

traseu special = să descoperim covorul de brândușe din Masivul Piatra Craiului, care înfloresc în această perioadă a anului!

Traseul durează aproximativ 1:30 h până în Șaua Joaca, și înapoi încă 1 h.

Dificultate traseu: traseul este lejer, toată lumea poate să îl facă!

Vom putea admira întreaga creastă a Pietrei Craiului! Aici vom face un popas mai mare pentru a ne încărca bateriile în adevăratul sens al cuvântului 🙂 Să nu ne uităm deci, aparatele foto 😀

Întorși înapoi la casa Folea, fiecare se relaxează, luăm cina (bulz tradițional, mâncare bio, din gospodăria omului), ne distrăm cu diferite jocuri și schimbăm impresii din prima zi.

14 Aprilie (duminică)

?0:00 ne trezim și luăm micul dejun, apoi ne pregătim pentru o drumeție de aproximativ 5 ore până în satul Măgura și Moeciu de Jos, unde vom descoperi la pas, cum e să trăiești și locuiești în liniște, departe de forfota orașului.

Dacă avem noroc și a plouat înainte, să nu ne lipsească paranoroaiele 😀

Dificultate traseu: traseul nu este greu, doar că este lung (7 km), și dacă nu ești obișnuit(ă) să mergi mult pe jos, poți opta pentru varianta de a rămâne în continuare la casa Folea.

Vom avea ocazia de a (1) admira culmile armonis reliefate, (2) de a auzi caii nechezitori, (3) de a simți miros de fân uscat și miros de oaie ✌️

Vom ajunge în capitală în jurul orei 21.

❗❗ECHIPAMENT:

●Bocanci de munte și Parazăpezi

●Rucsac de tură

●Pelerină de ploaie

●Polar

●Pantaloni drumeție (fără blugi!)

●Jachetă munte, impermeabilă / Windstopper

●Frontală

●Tricou/șosete de schimb (fără bumbac!)

●Trusă medicală proprie

Facilități la Casa Folea:

– se poate face duș

– se mănâncă tradițional și 100% bio (din gospodăria omului)

– toată casa e rezervată de noi, nu ne deranjează nimeni

– locația ideală pentru peisaje când te uiți de la fereastră
– dă liniștea mai tare


*Locurile în camere se fac la fața locului în camere de câte 3, 4 și 8 locuri.

Costul acestei excursii este 190 Ron/persoană și include transport dus-întors, cazare la Casa Folea, Ghid de Turism Național și Montan Autorizat.

Nu include mâncare sau alte cheltuieli personale.

Înscrierile se fac prin mesaj la https://www.facebook.com/indrumetie/ sau la 0721 783 962.

Înscrierile se fac prin achitarea costului de participare. În cazul în care nu mai puteți participa, costul se returnează doar în cazul în care veți găsi înlocuitor.

LOCURILE SUNT LIMITATE!

Primul venit, primul servit.

Se va achita prin transfer bancar după ce luați legătura cu mine și ai acordul pentru participare.

Îmi rezerv dreptul de a selecta participanții.

#brândușe #PiatraCraiului #CasaFolea

ABONEAZĂ-TE LA DRUMEȚII !
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )
Acum primești și Ghidul de Supraviețuire din care vei învăța cum să te adaptezi în natură cu resurse limitate, ce faci dacă vine ursu' și mai multe învățăminte 🙂
Fii la curent cu toate drumețiile mele 🙂
Casa Folea și brândușele din Piatra Craiului
Dacă vrei să îți inviți și prietenii la munte, da-i un share 🙂
Share on Facebook
Facebook
5Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *