Ingrediente pentru o drumeție reușită

   Spune-le și prietenilor tăi despre această carte

Trăim într-o lume în care am ajuns să tânjim după un moment de liniște. Ne-am săturat de gălăgie!
Ne-am săturat de forfota orașelor și de atâta grabă. Vrem, măcar pentru o zi, să mergem în drumeție!

 

Dar mersul pe munte nu este ca mersul în parc. Este important să ne pregătim înainte, să ne planificăm itinerariul, să ne stabilim traseul și să cunoaștem lucrurile de care vom avea nevoie. De la echipament până la a cunoaște izvoarele de pe traseu… de la a știi ce și cât să băgăm în rucsac la a știi cum să reacționăm, dar mai ales, cum să prevenim un real pericol.

Când ajungi în vârf de munte, realizezi că ai doar ce ai luat cu tine. Îți dai seama cât de prețioasă este o gură de apă atunci când rămâi cu bidonul golit sau cât de prețios este un sandviș când mâncarea nu-ți mai este accesibilă.

Am făcut multe greșeli: de la echipament neadecvat și la cărat lucruri după mine inutil, la atacat de câini și rătăcit în pădure. Și nu a fost plăcut deloc. Am dârdâit de frig că n-am știut cum să mă îmbrac, m-am întors cu lucruri înapoi în rucsac pe care le-am cărat degeaba, fără să le folosesc sau să am măcar nevoie de ele.

Am pregătit un ghid de buzunar care să te ajute să nu pățești și tu ca mine.

Hai să vedem care sunt unele dintre cele mai importante aspecte atunci când pleci în drumeție:

 

☑ să îți desfășori drumeția în siguranță
☑ să previi întâlnirea cu animalele sălbatice
☑ să cunoști elementele tehnice și echipamentul
☑ să îți formezi propriul discernământ despre ce să ai la tine pe munte și ce nu
☑ să știi să citești semnele naturii (norii, semnele de înrăutățire, respectiv de îmbunătățire a vremii)
☑ dar mai ales, atitudinea potrivită. Poți avea toate condițiile prielnice, sau dimpotrivă. Atitudinea va face diferența

 

“Lasă că merge și așa” sau “mie nu mi se poate întâmpla” nu este deviza oamenilor care merg pe munte.

Acest ghid de buzunar este pentru tine dacă

✅ obișnuiești să mergi în drumeții
✅ îți dorești de ceva timp sa mergi pe munte, nu doar la munte pe valea Prahovei
✅ vrei să știi ce să ai la tine și să nu te trezești că ai fi avut nevoie de ceva anume
✅ să nu mai pleci nepregătit/ă la drum
✅ să știi ce să faci în caz de pericol
✅ cum să eviți întâlnirile cu animalele sălbatice (ursul, câinii de stână)
✅ cum să eviți pericolul: furtuni electrice, avalanșe, rătăciri
✅ cum să te orientezi doar observând natura
✅ cum să îți dai seama dacă va ploua sau va fi soare, doar observând norii
✅ afli mai multe idei de drumeții de o zi sau de mai multe zile
✅ cum să ne alimentam și hidratăm în drumeție
✅ ce faci dacă te rătăcești
✅ cum să citim semnele naturii

Cu acest ghid te voi învăța cum să te pui la punct atunci când te pregătești pentru drumeție!


Un lucru evident: Suntem copleșiți de gălăgie și atenția ne este distrată într-o mie de locuri. Dar până la un punct! Ne-a ajuns!

Interesul oamenilor pentru drumeții și natură a crescut mult în ultimii ani. Măcar în natură să respirăm și noi aer curat și să avem parte de câteva ore de liniște.

Știi ce mi-am dat seama?

Acolo se pot întâmpla multe. Dacă te aventurezi nepregătit(ă) poți intra în situații neplăcute, așa cum mi s-a întâmplat și mie.

Am plecat singur și m-am rătăcit. M-au atacat câinii ciobănești de la stână. A fulgerat lângă mine. M-am udat la picioare și am tremurat de frig pe munte că am fost superficial și nu am știut.

Poți învăța pe pielea ta, dacă dorești. Dar poți învăța și din greșelile mele.

Povestea ghidului de buzunar

Ideea cu acest ghid mi-a venit anul trecut, de revelion și m-am gândit ce fain ar fi ca iubitorilor de drumeții să le fie mai ușor să-și planifice turele cu ajutorul unui ghid de buzunar, care să le facă ordine în planificare, dar și să cunoască mai multe despre mediul înconjurător: de la semnele de pe copaci, la nori și la a recunoaște din timp cum va evolua vremea.

Mai jos vei vedea ce cuprinde ghidul, pentru a rezolva această problemă

Partea I - Atitudinea

De ce să mergi în drumeții
Despre ce nu se vorbește
Psihologia din spatele drumețiilor
#Drumeția în natură este terapeutică?
Stări de spirit, nu învățăminte
Tu cum îți încarci bateriile?
Oraș vs Pădure
Prea puțină hrană sufletească printre ziduri de betoane
Termostatul stării de bine

Partea a II-a - Partea Tehnică

Echipamentul
Alimentația și hidratarea în drumeție
Semnificația marcajelor montane
Categorisirea traseelor pe grade de dificultate
Responsabilitățile ghidului
Calitățile pe care ar trebui să le aibă un ghid
Ghidul nu are voie să greșească
Relația ghidului cu turiștii săi

Partea a III-a - Noțiuni de bază în orientare

Ce faci dacă te rătăcești?
Cum aflăm direcția Nord-Sud pe timp de zi
Cum aflăm direcția Nord-Sud pe timp de noapte
Cum aflăm direcția Est-Vest pe timp de zi
Cum aflăm direcția Est-Vest pe timp de noapte

Partea a IV-a - De vorbă cu natura sau cum să citim semnele naturii

Semne care prevăd înrăutățirea vremii
Semne care prevăd îmbunătățirea vremii
Clasificarea norilor

Partea a V-a - Tips & Tricks despre drumeții - idei și povestiri

Prima mea drumeție organizată
Cum ne informăm în legătură cu un traseu specific?
Drumeții de o zi
Drumeții de mai multe zile

Partea a VI-a - Pericole pe munte sau ce faci când pericolul te pândește

Întâlnire de gradul 0 cu ursul
Ursul, fiară neîmblânzită sau patrimoniu național?
Câinii de stână - realul pericol
Despre avalanșe
Despre fulgere
Estimarea greșită a timpului
Verifică-te înainte de drumeție

DESPRE MIHAI

(ghid montan, autor)

Numele meu este Mihai Cristea și sunt fondatorul comunității ÎN DRUMEȚIE. Organizez aproape weekend de weekend drumeții montane pentru turiștii care ne urmăresc.

Am terminat Facultatea de Geografie și am obținut în paralel și atestatul de Ghid de turism, Ghid Național și ultima specializare, cea de Ghid Montan. Numărul atestatului este: 5507. Am scris două cărți până acum: Fabrica de sclaviCeea ce școala nu te învață niciodată – și Pași înspre necunoscut.

Știu că misiunea mea este aceea de a aduce oamenii mai aproape de natură, creându-ne împreună experiențe pline de însemnătate.

N-am avut parte de excursii și urcat pe munte când eram mic și nici pe parcursul școlii, deși îmi doream atât de mult! Însă în ultimii ani, am gustat din aceste experiențe și mi-am dat seama de un lucru.

După ce am descoperit că mă entuziasmez foarte tare doar la ideea de a pleca într-o excursie, mi-am zis că asta vreau să fac și ca meserie.

De 2 ani de zile ghidez oameni în drumeție aproape weekend de weekend și până acum, peste 1000 de persoane m-au însoțit în drumețiile mele, iar oamenii au fost super încântați de experiențele pe care le-au trăit.

Cu acest ghid de buzunar, vreau să încurajez și să îndrum oamenii pe potecile montane, în acel mediu în care, fiecare dintre noi, avem șansa de a ne conecta cu noi înșine, cu oameni din jur și cu mama natură, dar mai ales, de a ne satisface curiozitatea de a explora!

Am și un bonus fain pentru tine
BRĂȚARA ROȘIE – marca “În drumeție”

Îți ofer o super GARANȚIE!

Sunt foarte sigur pe calitatea informației din această carte, și sunt sigur că te va ajuta să nu pățești și tu ca mine. Vei avea toate ingredientele pentru o drumeție reușită! Dacă nu ești mulțumit de carte și consideri că nu este ceea ce ți-am promis, îmi dai un simplu e-mail și îți returnez 100% banii, fără întrebări.
Cartea și bonusul îți rămân ție.

Ce se întâmplă dacă nu cumperi acest ghid?

❌  Și eu am plecat neechipat și am dârdâit de frig pentru că n-am știut.
❌  Și eu fluieram din 10 în 10 secunde speriat de bombe, singur prin pădure, stresat că mă ‘’vânează’’ ursul.
❌  Și eu am fost ud la picioare din ignoranță.
❌  Lasă că merge și așa sau mie nu mi se poate întâmpla nu este deviza oamenilor care merg pe munte.


Ce poți face cu banii? Îți iei 2 shaorma sau 2 bilete la cinema, atât costă cartea.

Comandă acum ghidul de buzunar

INGREDIENTE PENTRU O DRUMEȚIE REUȘITĂ

   Spune-le și prietenilor tăi despre această carte

65 45 RON

plus 11 RON taxe de livrare, prin Posta Romana

primești BONUS brățara roșie “ÎN DRUMEȚIE”

Datele tale



Adresa de livrare




Modalitate de livrare:


Dacă ai întrebări sau dorești informații suplimentare, te rog să mă suni și te voi ajuta cu mare placere. Răspund la telefon de luni până vineri, de la 10:00 la 17:30.